La inceput a fost mecanica.

Teoria echilibrului isi are radacinile in antichitatea  indepartata. Importanta practica pe care notiuni ca parghia, surubul, scripetele, planul inclinat o prezinta pentru infaptuirea muncii fizice grele a fost cea care le-a trezit la viata. In antichitate au trait si au creat personalitati ca: Pitagora, Arhimede, Heron.

O ramura a mecanicii care s-a dezvoltat independent este acustica. Pitagora (570-496 i.Hr.)si discipolii sai au dezvoltat o teorie legata de numar si importanta lui.

Simon Stevin (1548-1620) a cercetat, cu o geniala intuitie echilibrul pe planul inclinat si a descoperit  astfel, implicit descompunerea fortelor in componente, adica legea paralelogramului.

Intemeierea teoriei propriu zise a miscarii-dinamica-i se datoreste lui Galileo Galilei (1564-1642), iar dezvoltarea ei, lui Christian Huygens; Isaac Newton (1643-1727) a adus-o pina la un anumit grad de perfectiune, din care cauza in onoarea lui, o numim dinamica newtoniana. Perioada in care a fost creata mecanica a durat asadar un secol de la 1589 (cind Galileo Galilei a facut primele experiente asupra caderii corpurilor) pina la 1687 cind "Philosophie naturalis principia mathematica" a lui Newton a vazut lumina tiparului. Munca lui Newton a fost mult usurata de exstenta calculului diferential si integral criat de el si de Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716).

In intervalul de timp dintre Galilei si Newton exista si o alta linie importanta de fizicieni. Evanghelista Torricelli (1608-1647) a inventat barometrul cu mercur in 1644. Blaise Pascal (1623-1662) a studiat presiunea hidrostatica si atmosferica, Otto v. Guericke (1602-1686) a construit masina pneumatica.

Pentru mecanica solidelor, un contemporan al lui Pascal Robert Hooke (1635-1703), a descoperit in 1676, pe baza unor exemple simple, proportionalitatea  intre deformatii si solicitare.

Cercetarea gravitatiei a fost strins impletita cu aparitia mecanicii. Ideea ca gravitatia nu se limiteaza la vecinatatea  Pamantului, ci constituie o proprietate generala a materiei si actioneaza deci si intre corpurile ceresti, este iarasi destul de veche. De exemplu, Nicolai Copernic si Robert Hooke pot fi considerati aici ca precursori.

Legea atractiei universale, alui Newton este rezultatul unei triade de personalitati: Tycho Brahe (1546-1601) caruia ii datoram serii de observatii deosebit de precise asupra pozitiilor planetelor; Johannes Kepler (1571-1630) care a eddus cele trei legi care ii poarta numele si in sfarsit Isaac Newton care a dedus aceasta lege.

Astfel pe la 1700 au fost desavarsite fundamentele fizicii pe care s-a construit in urmatorii 150 de ani , edificiul maret al mecanicii. Semnificativ este ca aceasta dezvoltare s-a datorat precumpanitor unor matematiciei.

In secolul al XVIII-lea predomina francezii. Ideile lui Newton s-au raspandit inti in Franta si nu numai printre oamenii de specialitate, "iluminismul" le-a propagat in paturi considerabilmai largi. Dintre matematicienii francezi care au contribui la propagarea ideilor fizicii mentionam: Daniel Bernoulli (1700-1782), Leonhard Euler (1707-1783), care au studiat sisteme de mai multe puncte materiale, solidul rigid si hidrodinamica; Jean Le Rond d'Alambert este autorul principiului care ii poarta numele si care inlocuieste ecuatiile de miscare; Joseph-Louis Lagrange (1736-1813) a dat o alta forma ecuatiilor diferentiale ale miscarii iar Pierre Simon de Laplace (1749-1827) a publicat Mecanica Cereasca in cinci volume. Mai trebuie amintiti Louis Poinsot (1777-1859) care a dat o forma definitiva mecanicii corpului solid, Gaspar-Gustave Coriolis (1792-1843) care a analizat influenta rotatiei Pamantului asupra proceselor ce se desfasoara pe el.

In secolul XX au fost dezvoltate noi domenii ale mecanicii, mecanica cuantica de catre personalitati ca: Max Born si Max Plank si mecanica relativista de catre Albert Einstein (1879-1955)

Grupul Scolar Eforie Sud, clasa a 9-a A, 01/26/99