DEZVOLTAREA DURABILA A

REGIUNII MARII NEGRE

1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA (DD)

Notiunea de dezvoltare durabila, asa cum este definita de raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (1987), presupune realizarea unei interdependente între cele trei modalitati principale de atingere a acestui deziderat: educatie, cercetare stiintifica, actiune politica.
Idea de dezvoltare durabila rezulta din încercarea de a sublinia interdependenta dintre cresterea economica si calitatea mediului. Cauza aparitiei problemelor de mediu este determinata de faptul ca câstigul consumatorilor individuali de resurse naturale este realizat pe cheltuiala comunitatii, ceea ce înseamna ca resursele naturale sunt consumate peste limita intereselor comune, astfel încât rezervele sunt de cele mai multe ori în pragul epuizarii
Conceptul de dezvoltare durabila (ecodezvoltare) a fost formulat clar în raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (1978), comisie reunita sub egida ONU si condusa de fostul premier laburist norvegian Gro Harlem Brundtland. Concluzia comisiei este ca dezvoltarea durabila si protectia mediului pot fi compatibile daca la nivel mondial s-ar realiza o reforma adecvata în teoria si practica economica.
Comisia defineste dezvoltarea durabila ca fiind "o dezvoltare care satisface necesitatile prezentului fara a compromite necesitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile lor nevoi si aspiratii".
Dezvoltarea durabila îsi propune sa relizeze trei tipuri de abordari (pentru rezolvarea celor trei categorii de obiective: economice, sociale, ecologice

DEZVOLTARE DURABILA

Intr-o prima etapa cele 3 categorii de obiective au fost considerate independente unul fata de celelalte, abia din anii 80 incepand sa se accentueze necesitate realizarii unei interdependente intre domeniile respective.

Obiectivele dezvoltarii inainte de introducerea conceptului de durabilitate.

Obiectivele dezvoltarii dupa introducerea conceptului de durabilitate.

Obiectivele dezvoltarii durabile presupun realizarea a 3 categorii de abordari:

· Abordarea economica se bazeaza pe principiul generarii unui venit maxim în conditiile mentinerii capitalului (natural, uman, economic).
· Abordarea ecologica se bazeaza pe sustinerea stabilitatii sistemelor biologice naturale si antropizate. În tendinta de a oferi cât mai multe oportunitati generatiilor viitoare se înscrie si conservarea biodiversitatii globale indiferent de avantajele cunoscute în prezent pentru câteva specii.
· Abordarea socio-culturala se bazeaza pe mentinerea stabilitatii sistemelor sociale si culturale pentru determinarea unei echitati intra- si intergenerationale prin pastrarea diversitatii culturale si încurajarea pluralismului de idei
Programele guvernamentale de mediu trebuie sa includa solutii ce pot fi utilizate în planurile manageriale prin: reglementari, cercetare, realizarea de noi infrastructuri, planificare, etc. Cunoasterea stocurilor de resurse naturale reprezinta o cerinta majora pentru gospodarirea adecvata a acesteia.

Integrarea obiectivelor de mediu în activitatea decizionala este un deziderat greu de atins. De aceea identificarea oricarui precedent care poate fi folosit drept exemplu este foarte utila. Se impune evaluarea activitati institutiilor si organismelor care se ocupa de managementul mediului pentru a asigura luarea unor decizii corespunzatoare.
Dezvoltarea durabila este controlata de trei laturi ale activitatii umane: societatea civila, administratia locala si centrala, sectorul industrial

SOCIETATE CIVILA ADMINISTRATIE INDUSTRIE

DEZVOLTARE DURABILA

Factorii care controleaza dezvoltarea durabila.

În acelasi timp, pentru a defini dezvoltarea durabila trebuie evidentiat modul în care interectioneaza domeniile economic, politic, cultural, între ele si cu domeniul social, natura si populatia umana

SOCIAL CULTURAL

POLITIC NATURA(resurse, servicii)
DEZVOLTARE
DURABILA

ECONOMIC POPULATIA UMANA

Domenii care interactioneaza pentru realizarea dezvoltarii durabile.

Domeniul economic conditioneaza aspectele sociale prin productia si distributia bunurilor si serviciilor, venind în întâmpinarea necesitatilor populatiilor umane. Autoritatile sunt chemate sa asigure o politica în centrul careia este plasat omul si drepturile sale.

Este unanim recunoscut faptul ca educatia este mijlocul cel mai eficace de care dispune o societate pentru a raspunde provocarii viitorului. Progresul depinde din ce in ce mai mult de capacitatea de cercetare, inovare, adaptarea a noilor generatii. Accesul la educatie este conditia sine qua non a participarii tinerilor la viata social-economica si culturala de la toate nivelurile societatii. Evident ca educatia nu rezolva in totalitate problemele contemporane dar, trebuie sa faca parte din efortul de a crea noi raporturi intre membrii societatii si de a genera un respect crescut la nevoile de protectia a mediului.
In mod evident educatia nu se limiteaza la instructia scolara, adica la aspectele sale formale. Educatia cuprinde laturi non-formale si informale, fara sa fie neglijat rolul familiei si al comunitatii locale. Vasta comunitate a educatorilor constituie o resursa umana extrem de importanta dar care este putin folosita pentru nevoile DD si al carei aport se poate dovedi pretios in toate comunitatile locale.

Educatia serveste societatea oferind o reflectarea critica a lumii contemporane. Este de asemenea mijlocul de a disemina cunostinte si de a dezvolta competente, de a face comportamentele, valorile si modul de viata sa evolueze in sensul dorit .
Cresterea receptivitatii fata de mediu si la problematica DD asigura sprijinul si intelegerea publicului. Este necesara diseminarea noilor informatii si concepte nu numai pentru a mobiliza suportul populatiei ci si pentru a folosi metode de lucru bazate pe consultarea publicului in toate domeniile.
Un public constient si informat asupra necesitatii DD va insista pentru introducerea in planurile de invatamant a acelor cursuri/ materii care faciliteaza participarea tinerilor la realizarea dezideratului DD.
O abordare care ofera mari sanse de succes este realizata de programele de educatie comunitara non-formala si programe locale de comunicarea pe probleme de mediu. Aceste programe au avantajul de a fi legate direct de actiune in scopul limitarii sau rezolvarii problemelor de mediu .
Initial, promotorii DD, ca si ecologistii care i-au precedat, au considerat ca este suficient sa se aiba in vedere demersul stiintific, fara a cauta modalitati eficiente de comunicare a rezultatelor catre public, la care se adauga influentele diferitelor grupuri de interes, ineficacitatea strategiilor de comunicare alese si complexitatea mesajului ce trebuie transmis .
Ceea ce este favorabil pentru viitorul omenirii de cele mai multe ori este costisitor sau inoportun pentru diferite grupuri sau indivizi. De exemplu, sectorul industriei energetice se opune aplicarii unor masuri de limitare a emisiilor de gaze de sera chiar daca exista argumente ce demonstreaza ca acumularea acestora este responsabila de incalzirea climei .
Pana nu demult, aparatorii intereselor comune aveau dificultati in transformarea competentelor in modalitati de influentarea a grupurilor de interes. In ultimele decenii, ecologistii au demonstrat posibilitatea convertirii interesului crescand al publicului pentru starea naturii, intr-o contributie eficienta la adoptarea unor masuri pentru rezolvarea problemelor concrete .
Desi in majoritatea tarilor problemele de mediu beneficiaza de un mai mare interes din partea publicului larg, acesta continua insa sa fie dezinteresat fata de masurile ce vizeaza promovarea politicilor privind populatia, dezvoltarea sociala, reducerea saraciei, etc.
Pentru reorientarea educatiei din perspectiva DD trebuie luat in consideratie faptul ca obiectele de studiu traditionale nu mai pot ramane izolate unele de altele, ca este necesara sa se actioneze cat mai mult la interfata disciplinelor pentru a putea intelege complexitatea problematicii lumii contemporane .
Pentru ca educatia sa progreseze in sensul DD se impune ca aceasta sa se realizeze pe tot parcursul vietii, sa se puna in slujba tuturor celor care vor sa invete si sa furnizeze oportunitati de punere in aplicare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor dobandite anterior .
Odata cu accelerarea ritmului acumularii de cunostinte, conceptia ca perioada de scolaritate este singura care trebuie sa fie pregatitoare pentru viata a devenit complet perimata. Cunoasterea progreseaza in maniera exponentiala, iar nevoia de a intelege si a gasi solutii intr-un ritm chiar si mai rapid. De aceea este dificil de spus care vor fi principalele necesitati educationale in urmatorii 5, 10 sau 20 de ani. Ceea ce este cert este faptul ca noile elemente educationale nu se vor inscrie perfect in vechile structuri, de aceea va fi nevoie de o cooperare crescuta intre toate sectoarele societatii .
Importanta educatiei a fost pusa in evidenta la a XIX-a Sesiune extraordinara a Adunarii Generale a ONU, din 1997, convocata pentru examinarea nivelui de aplicare al Agendei 21, la 5 ani de la Conferinta pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro. Rezolutia adoptata subliniaza ca pentru o DD este necesar ca sistemele educationale sa fie finantate corespunzator pentru a li se asigura eficacitatea la toate nivelurile, pentru a permite tuturor sa-si dezvolte capacitatile si aptitudinile individuale. Chiar in tarile cu sisteme educationale dezvoltate se impune reorientarea programelor de formare si sensibilizare a opiniei publice in sprijinul DD.
Educatia are rolul de a reproduce unele aspecte ale societatii pentru a pregati tinerii pentru viitor. In absenta adeziunii ansamblului societatii la principiile DD, programele educationale au tendinta de a reproduce un sistem neviabil, cu probleme de mediu si dezvoltare amplificate, in loc de a oferi cetatenilor posibilitatea de a-si folosi propriile resurse pentru rezolvarea problemelor existente.
Rolul educatiei formale in constructia societatii este de a-i ajuta pe elevi sa determine care este partea din patrimoniul lor cultural, economic si natural care trebuie conservata si de a elabora strategii care sa permita atingerea obiectivelor de DD la nivelul comunitatii locale, conclucrand insa la realizarea obiectivelor nationale si mondiale .
Este necesara sublinierea faptului ca majoritatea problemelor actuale de mediu este cauzata de modul nostru de viata si ca solutiile se regasesc atat prin transformarea conditiilor sociale cat si prin modificarea stilului de viata al fiecaruia. Foarte importante sunt structurile economice si politice responsabile de determinarea asa-numitei inechitati intragenerationale, adica a diferentei majore intre paturile sarace si bogate ale societatii umane.
Aceste orientari, necesita intre altele, o atentie crescuta asupra programelor de invatamant destinate stiintelor naturale si stiintelor sociale. Stiintele naturii ofera in general o cunoastere abstractizata a naturii si mai putin valori si atitudini care sa fundamenteze un comportament adecvat DD. Aprofundarea studiilor de ecologie nu este suficienta pentru a orienta educatia spre DD. Studiul naturii, desfasurat traditional in context apolitic, trebuie sa fie asociat cu studiul stiintelor sociale care sa ofere posibiliatea cunoasterii interdependentei intre procesele ecologice si valorile culturale ale diferitelor comunitati, mecanisme ale economiei de piata, toate din perpectiva impactului societatii umane asupra naturii.
Societatea civila, prin latura sa culturala trebuie sa determine dezvoltarea capacitatilor omului de a dobândi principii etice si de a depasi frontierele actuale ale cunoasterii. Esenta dezvoltarii durabile este reprezentata de integrarea armonioasa a dezvoltarii economice, a guvernarii responsabile, a asigurarii coeziunii sociale si a comuniunii om-natura, aceste aspecte fiind relevate de principiile dezvoltarii durabile asa cum au fost ele formulate în cadrul Agendei 21 a Conferintei ONU pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio (1992):

1. Oamenii trebuie sa se afle în centrul tuturor initiativelor de dezvoltare.
2. Cautarea solutiilor pentru rezolvarea problemelor sa se faca printr-o abordare holistica, facând apel la stiinta si tehnologie.
3. Încurajarea comunitatilor umane de a-si recunoaste valorile culturale, morale si spirituale.
4. Capacitatea comunitatilor de auto-determinare prin respectarea drepturilor la propria dezvoltare.
5. Suveranitatea nationala presupune asigurarea securitatii oamenilor si a caltatii mediului.
6. Egalitatea dintre sexe.
7. Pacea, ordinea si unitatea nationala.
8. Justita sociala, echitatea spatiala, intra- si integenerationala care sa asigure distributia echitabila a resurselor si oferirea de oportunitati egale pentru membrii societatii
9. Participarea democratica la luarea deciziilor.
10. Viabilitatea institutionala care sa asigure convergenta de interese a diferitelor grupuri.
11. Dezvoltarea economica viabila, bazata pe echitate între comunitati, varste, clase sociale, grupuri etnice, zone geografice, generatii, etc.
12. Distributia populatiei umane, astfel încât sa nu depaseasca
    capacitatea de suport a mediului.
13. Sanatatea ecologica prin recunoasterea naturii ca o mostenire comuna pentru generatiile viitoare.
14. Echitatea între zone biogeografice în managementul resurselor naturale.
15. Cooperarea globala a natiunilor de pe Terra.
16. Pentru a îndeplini acest deziderat este necesara urmarea unor strategii precise, din punct de vedere economic, politic, cultural, tehnologic, stiintific, ecologic, social, institutional.

Corectarea celor cateva decenii de utilizare excesiva a resurselor Marii Negre este un deziderat care necesita eforturi uriase din partea tuturor factorilor de decizie ca si a publicului larg din regiunea Marii Negre. Guvernele tarilor riverane, care si-au luat angajamentul de a imbunatatii calitatea mediului Marii Negre, au nevoie mai intai de o baza informationala despre cauzelor problemelor de mediu si, de asemenea, de un plan de lucru in echipa pentru elaborarea celor mai adecvate strategii pe termen scurt, mediu si lung. Adoptarea in 1996, pe 31 octombrie, a Planului Strategic de Actiune pentru Marea Neagra in cadrul Conferintei Interministeriale a fost incununarea activitatii de trei ani a Programului de Mediu pentru Marea Neagra (BSEP).
Primul pas in crearea Planului Strategic de Actiune pentru Marea Neagra a fost realizarea unei analize stiintifice, sistemice a cauzelor degradarii ecosistemelor Marii Negre. Ce activitati sectoriale cauzeaza aceasta degradare si cat de grava este ? Care sunt institutiile deficiente, politicile necorespunzatoare, lipsurile informationale? Informatiile asupra factorilor de decizie si implicarea publicului sunt la fel de importante ca si aspectele sociale si economice.
O prima lucrarea care incearca sa raspunda la aceste intrebari a fost "Analiza Diagnostica Transfrontaliera", publicata pe 22 iunie 1996. Acest document a fost realizat de un grup de 16 experti din 14 tari, inclusiv cele 6 tari riverane Marii Negre impreuna cu specialistii din cadrul Unitatii de Coordonare a Programului de Mediu pentru Marea Neagra. Au fost analizate rezultatele activitaii a peste 100 de cercetatori din reteaua Programului de Mediu pentru Marea Neagra. Rezultatele au fost condensate intr-o serie de tabele analitice folosite la elaborarea Planului Strategic de Actiune pentru Marea Neagra.
"Analiza Diagnostica Transfrontaliera" demonstreaza ca ecosistemele Marii Negre pot fi protejate si reconstruite. Monitorizarea poluarii realizata de Programul de Mediu pentru Marea Neagra arata ca apele Marii Negre nu sunt "un amestec letal de deseuri toxice" asa cum sugera un articol aparut in presa internationala in 1993. Intr-adevar, contaminarea cu metale grele si pesticide este limitata la o serie de zone din apropierea coastelor. Mai mult, nivelul radionuclizilor nu reprezinta un risc pentru sanatatea umana. In schimb, eutrofizarea, poluarea cu petrol si sursele terestre de poluare necesita o interventie rapida din partea factorilor de decizie. Pentru a identifica sursele de poluare au fost realizate numeroase studii si au fost evaluate costurile scaderii sau eliminarii poluarii.
Unele poluari pot fi reduse prin utilizarea unor tehnologii mai eficiente, altele necesita investitii mai mari. In cazul nutrientilor, mai mult de jumatate din cantitatea acestora este adusa de Dunare. O reducere a eutrofizarii necesita cooperarea tuturor celor 17 tari din bazinul hidrografic al Marii Negre. In privinta biodiversitatii Marii Negre, Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagra prezinta ca obiective pe termen lung conservarea populatiilor de mamifere si sturioni, ca si exploatarea durabila a stocurilor de pesti, incurajarea acvaculturii si turismului ecologic in toate tarile din regiunea Marii Negre.
Mamiferele marine si sturionii sunt cele mai mari animale din Marea Neagra. Prezenta lor aici este mai mult decat simbolica. Necesita insa un mediu curat si sanatos pentru a se putea mentine in perimetrul Marii Negre. Delfinii depind de legatura intre Marea Negra si Oceanul Mondial, iar sturionii au nevoie de fluvii curate pentru depunerea icrelor si de acvatorii marine nepoluate pentru hranire si crestere. Marea Neagra ofera deci oportunitati pentru existenta populatiei umane in echilibru cu natura.
O prima arie marina conservata este creata in NV platformei continentale a Marii Negrepentru a proteja ceea ce a mai ramas din Campul lui Zernov de Phyllophora (in apropierea costelor ucrainiene).
Cat timp trebuie sa asteptam pentru a avea o MARE mai curata. Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagra prevede termene pentru fiecare obiectiv in parte. Unele ameliorari vor fi vazute probabil in urmatorii 5 ani. Ecosistemele periclitate nu pot astepta prea mult masuri de reconstructie. Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagra este un proces dinamic care poate fi ajustat pe parcursul implementarii. La fiecare 5 ani va fi publicat si distibuit un raport despre starea Marii Negre.
Dezvoltarea durabila a Marii Negre necesita o larga cooperare internationala. Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagra, Conventia de la Bucuresti si Declaratia de la Odessa formeaza un cadru de referinta pentru managementul durabil al regiunii. Suucesul acestui Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagra va depinde de actiunile de implementare si de implicare autoritatilor din toate tarile riverane si din bazinul hidrografic al Marii Negre.
Comunitatea internationala va avea oportunitatea sa contribuie efectiv la acest Plan, impreuna cu comunitatile locale, astfel incat de frumusetile si bogatiile Marii Negre sa se poata bucura atat generatiile prezente cat si cele viitoare.