Castelul Peles,
Sinaia

Placa comemorativa din curtea liceului, dezvelita la 7 iunie 1999

Carmen Sylva - Regina Romaniei

 
Misiunea
Scoala
Istorie
Echipa
Proiecte

Curriculum

CARMEN SYLVA (1843-1916)

S-a născut în Germania. Învată temeinic, cunoscând franceza, engleza, dar si greaca si latina.
În 1869 Principesa Elisabeta de Wied se căsătoreste cu Domnitorul Carol I al României. Tânăra pereche princiară este primită cu căldură de populatia românească.
Iubitoare si creatoarea de artă si literatură, era o bună cunoscătoare si interpretă de muzică- canto, clavir, orgă, avea în acelasi timp si calităti de pictor. Excelentă amfitrioană, femeie rafinată si cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu si multi altii. Îl admiră pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare romantic, ca si pe George Enescu.
Încântată de frumusetea peisajului românesc, de sensibilitatea si bogătia folclorului românesc, Elisabeta începe să scrie poezie si proză inspirată din realitătile românesti. Sub pseudonimul literar Carmen Sylva (cântecul pădurii) îsi semnează creatiile literare.
A lăsat posteritătii lucrări numeroase scrise în germană si traduse ulterior de către George Cosbuc, Adrian Marin etc. Principalele volume au fost: “Poezii românesti”, “Cugetările unei regine”, “Povestile Pelesului”, “Vârful cu dor”, “Cuibul meu”, “Cântece din valea Dâmbovitei”, “Cântecele mării”.
“Noi, femeile devenim poete~ spunea Carmen Sylva~ ca si toamna care respiră în fiecare adiere a aerului, în fiecare rază, în ultima înflăcărare a soarelui ce apune.”
Natură romantică, sensibilă, poeta scrie sub influenta curentelor epocii romantismul si simbolizmul, fiind influentată de atmosfera culturală a epocii. Stăpâneste arta descrierii, a portretului iar subtilitatea imaginatiei si plasticitatea stilului ne fac să trecem peste stângăciile prozadice si peste prima impresie de artificial.
Simtea chemarea pădurii, iubea cântecul pădurii, iubea cântecul păsărilor si vesnic neastâmpărata mare. Codrul îi era frate bun, iar în mare vedea viata însăsi cu zbucium, cu legământ de valuri si strigăt de pescărusi. Marea “Vrea să dăntuiască/ Mlădiind bratele în pornire nebunească/ si cântă, atât de minunată, cântă.”
Cu o putere de muncă neobisnuită îsi consacră întreaga activitate unor opere de binefacere, fondând societăti de caritate si azilul “Elena Doamna”, societătile “Furnica”, “Tesătoarea”, si azilul de bătrâni “Elisabeta”, societatea “Vatra luminoasă” si altele.
În ultimii ani de viată este văzută adesea în cerdacul căsutei de la Constanta, aproape de malul mării, la intrarea în port. Fire prietenoasă, distinsă, o umbră albă gânditoare făcând semn cu mâna vapoarelor plecate într-o directie necunoscută, aceasta era ultima imagine a Elisabetei cu care se obisnuiseră constăntenii care o

priveau cu căldsură si admiratie.
O fâlfâire de aripă pierdută în spuma unui val, un gând curat, un vers de dor pentru tot ceea ce înseamnă frumusetea acestei lumi: aceasta a fost Carmen Sylva.

 
 

Misiunea
Opinii si sugestii legate de web la florin@lefo.ro