| |
MARTYRIONUL DE LA NICULITEL
In 1971, a avut loc la Niculitel (jud Tulcea), la
o distanta de circa 10 kilometri sud de vechiul Noviodunum, descoperirea
unui martyrion cu ramasitele a 4 martiri: Zotikos, Atalos, Kamasis
si Philippos. Este aici <<una dintre descoperirile cele mai
importante ale secolului nostru>>,dupa aprecierile lui Aldo
Nestori,in<<Osservatore Romano>> din 26 mai 1973, aprecieri
facute dupa comunicarea profesorului Ioan Barnea despre acest eveniment
la Institutul Pontifical de Arheologie din capitala Italiei, la
acea data. Numele acestor martiri se intalnesc in Martyrologium
Hieronymianum - in ziua de 4 iunie, la Noviodunum si nu mai pot
fi localizati in alta parte . Zotikos, care e intalnit ca martir
si inTomis, si Philippos, mentionat in Martyrologium Syriacum, poarta
nume grecesc, dar Attalos si Kamasis pot fi nume micro-asiatice,
fara a exclude originea lor getica .
Ei au fost martirizati sub Dioclitian ( 303-304 ), sau sub Liciniu
( 319-320 ) si inmormantati, potrivit obiceiului, ,, extra muros'',
la distanta mare de cimitirul pagan, spre sud de Noviodunum, la
nord - est de satul Niculitel, unde, in 1953, la un sondaj, s-au
descoperit fragmente ceramice, geto-dacice si romanice, din secolele
II-III.
Martyrionul descoperit in 1971 ar pleda poate pentru martirizarea
celor patru sub Athanaric, cum s-a si spus, caci acest Martyrion
pare a fi construit la sfarsitul secolului IV sau la inceputul secolului
V, dar s-a facut observatia justa ca un asemenea eveniment ar fi
fost inregistrat ca un caz aparte in vreunul din izvoarele vremii,
lucru ce nu s-a intamplat. Martirii constituie o dimensiune noua,
poate cea mai importanta, a spiritualitatii din Scythia Minor, in
epoca patristica. Ei reprezentau pe credinciosii desavarsiti, care
si-au dat viata pentru integritatea credintei. Este, in aceasta,
o solidaritate desavarsita cu Hristos, Marele Martir, si cu toti
crestinii ortodiocsi. Moartea martirica este piscul sfinteniei,
in care fidelitatea si dragostea sunt incununate prin puritatea
jertfei supreme. Sangele martiric si, dupa aceea, ramasitele pamantesti
ale martirilor sfintesc locul unde s-a petrecut martiriul, pastrandu-i
o valoare sacramentala si morala de prim rang si transformandu-l
in jertfelnic vesnic si proprietate netrecatoare a ortodocsilor,
in cazul nostru, a ortodocsilor daco-romani din Scythia Minor. Cultul
martirilor continua si difuza cultul ,, Arhimartirului Hristos''.
In ziua ,,de nastere '' a fiecarui martir, adica a mortii sale,
crestinii se adunau la mormantul respectiv, unde savarseau jertfa
euharistica (adica impartasania sub forma vinului si a painii sfintite),
urmata de agapa (care insemna o masa la care luau parte toti crestinii).
La inceput, se folosea pentru aceasta o masa mobila - mensa martyrum
- sau chiar lespedea mormantului, care era expresia cea mai veche
a martyrionului. S-au descoperit numeroase asemenea mese in Orientul
Apropiat si in Africa de Nord . Unele din aceste mese purtau inscriptii
cu numele martiriului, sau ale martirilor respectivi. In perioada
de la Constantin cel Mare pana la Theodosie cel Mare, masa martirilor
a fost inlocuita sau cuprinsa intr-o mica constructie inaltata pe
acelasi loc si care se numeste martyrion sau martyrium. Intr-un
asemenea martyrion, la Niculitel, avand inscriptia: ,, Martirii
lui Hristos : Zotixos, Attalos, Kamasis si Philippos ", au
fost descoperite scheletele celor patru martiri. Constructiile mormantului
unui martir s-au putut mari sau transforma, dar cultul lui a ramas
pe loc. Cu alte cuvinte, capetele martirilor, la care, in antichitate,
se faceau mari procesiuni, uneori in frunte cu imparatul sau imparateasa,
creau traditia continuitatii unui loc si a oamenilor din jurul lui
cu tot ce le apartinea : credinta, obiceiuri, limba, gratie sangelui
varsat in acel loc si a impartasaniei ce se savarsea acolo. Sangele
martiric si euharistic imprima o putere de nedistrus de solidaritate
si dragoste, de tamaduire si sfintenie, de ajutor si viata, de bucurie
si inaltare, pe care nimic n-o putea altera. De aceea, inca de la
mijlocul sec. IV cetatile se grabesc sa aduca in incinta lor moaste
de martiri. Orice martir este ,, un leu duhovnicesc ", care
impodobeste, apara si fortifica cetatea. Daca tinem seama de marele
numar de martiri care si-au varsat sangele pe pamantul Scythiei
Minor, pamantul Sfintit prin acest sange si prin harul lui Dumnezeu,
care a facut si continua sa faca din madularele martirilor ,,arme
ale dreptatii si ale luminii ", rezulta ca Dobrogea este o
fortareata a latinitatii orientale aparata din toate partile : dinspre
Halmiris, dinspre Noviodunum ( Niculitel ), dinspre Axiopolis, dinspre
Tomis, nu numai de arcasi si lancieri, ci si de ,, jertfelnicele
crestinilor", adica de mormintele martirilor si de toate altarele
crestine aflate in Dobrogea .
***Preot Profesor Doctor Ioan G. Coman***
***Scriitori bisericesti din epoca Straromana***
Lupu Ionica
|
|
