|
Succesele militare ale armatelor germane naziste de la
inceputul celui de-al doilea razboi mondial, ocuparea unei mari parti a teritoriului
european, inclusiv a unor vaste suprafete din Uniunea Sovietica, au facut ca, pana pe la
sfarsitul anului 1942, atentia data de conducerea statului hitlerist fabricarii noilor
arme sa nu fie pe prim plan. Odata cu dificultatile militare ivite in razboiul declansat
impotriva Uniunii Sovietice, odata cu rezistenta la atacurile aviatiei hitleriste asupra
oraselor britanice si aparitia aviatiei anglo-americane deasupra Germaniei, conceptia
germana asupra unor noi mijloace de ducere a razboiului a inceput sa se schimbe. Cand
primele bombe zburatoare (V-1) au fost fabricate (chiar daca precizia lor lasa de dorit),
cand experimentarea primelor rachete (V-2) la Peenemunde a dat unele rezultate, in
Germania, din ce in ce mai incercata de bombardamente aeriene, a inceput sa se vorbeasca
de "armele secrete de razbunare ale fuhrerului". Desi cele doua rachete (V-1) si
(V-2) aveau o precizie foarte proasta au provocat pagube imense: Cele doua arme au ucis
orbeste zeci de mii de civili in orasele engleze si mai tarziu belgiene. Importanta
cercetarilor si realizarii rachetelor transportoare de explozibil este incontestabila. Ea
a fost usor inteleasa de aliati catre sfarsitul razboiului si imediat la terminarea
acestuia. Goana aliatilor dupa inginerii si constructorii germani ai (V-2) imediat dupa
incetarea ostilitatilor, ofertele atragatoare facute fostilor inamici, pe care ii cautau
spre a-i recruta si a-i aduce in propriile tari sunt semnificative. Nu dorinta
propriu-zisa de a dezvolta pe mai departe si in scopuri pasnice cuceririle stiintei
savantilor germani a facut ca statele respective sa caute colaborarea savantilor inamici
si sa supraliciteze fata de acestia din urma conditii neobisnuit de favorabile pentru a-i
determina sa lucreze in laboratoarele sau uzinele lor. Pana la urma, savantii germani
aflati in zonele anglo-franco-americane au optat pentru S.U.A, pentru ca, ei apreciau ca
numai S.U.A si U.R.S.S. aveau mijloace necesare pentru a le infaptui visul, care era
cucerirea spatiului. |
|
|