Urcarea la cer in mitologia romana aminteste in unele privinte
tehnica urcarii pe munte in faza de lansare a mesagerului ceresc spre paradisul
lui Zamolxis. In legendele
mitice si apoi in basmele mitice unii oameni s-au urcat pana in cerul al doilea
sau al treilea spre a se plange Fartatului de unele necazuri pamantesti, altii
cerand sa fie pedepsiti cei ce le-au furat necinstit casa ,
batjocorindu-le fiicele. O legenda relateaza ca un tata batran s-a urcat pe
varful unui munte din Carpati, unde s-a agatat de un nor, care l-a purtat pana la o poarta a cerului. S-a
prins de clanta portii, a deschis-o si a intrat in primul cer. Binenteles ca in
primul cer era sa fie ars de razele soarelui, daca nu aparea Sfantul Petru si
afland despre ce este vorba l-a expediat repede pe pamant, asigurandu-l ca va
fi pedepsit faptasul, chiar pana va ajunge el acasa. Si i-a dat o calauza. Cand
a ajuns pe pemant, cel care i-a necinstit fiica, un cioban, fusese deja mancat
de lupi la stana, impreuna cu oile lui.
Apostol D. Culca povesteste trei cazuri de
urcare la cer, din care unul al unei fete de crai si altul al unei fete
fermecate care s-au indragostit de soare si au fost transformate de Mama
Soarelui, una in Ciocarlie si cealalta in Floarea Soarelui.
O alta legenda
mitica descrie urcarea la cer a unui om suparat ca Dumnezeu a poruncit cerului
sa se inalte din cauza femeii care a spurcat cerul cu scutecele murdare ale
copilului si ca, prin ridicarea cerului deasupra pamantului s-a hotarat sa se
duca sa i se planga lui Dumnezeu. Si fiindca drumul era de tot lung, ca sa nu-i
fie urat si ca sa poata agonisi de-ale gurii prin locurile pe unde avea sa
treaca, lua cu el ciobanul cu cobilita si galetile, vacarul, vizitiul, closca
cu pui, cainele, un car mare si unul mic, crucea, coasa, secara, raritele si
pleca. Diavolul, pentru a-l speria, dete drumul din traista lui scorpionului,
balaurului, ursului si calului fioros. Omul, mai istet, il tranti la pamant, pe
cand ciobanul apuca intai cobilita ca sa dea in balaur, se varsa laptele din
galeti, intinzandu-se ca o pata pe tot drumul pe unde a mers, de la un capat la
altul al cerului. Dara aceasta de lapte se vede si azi pe cer si poarta numele
de “Calea laptelui”. Iar balaurul a ramas pe jos cu capul strivit. Tot asa e si
pe cer. Cand scorpionul vazu pe stapanul lui cum cere ajutor ramasese nemiscat.
Boii au infrant trecerea dintre om si necuratul. De atunci diavolul a ramas
invins, de abia se mai zareste pe cer. Omul, insa, se vede falnic si mandru, ca
un biruitor. Nu a ajuns inca la Dumnezeu dar are nadejdea ca va ajunge odata si
odata; si ca Dumnezeu care e bun si drept, nu-l va lasa uitarii, si-i va
intoarce mila, apropiind iarasi cerul de pamant.
Lazar Saineanu descrie doua basme
tipice, dintre care unul de Petre Ispirescu. Este vorba de un pom inalt,
crescut in mijlocul unei gradini, de nu i se vedea varful si nimeni nu cuteza
sa se urce in el pantru ca avea trunchiul neted si lunecos. Imparatul da de
stire ca va da jumatate din avere si pe fiica sa celui ce va urca in varful
acestui pom. A noua zi, un ciobanas numit Piciuy ceru noua colturi de prescura,
noua pahare de vin si noua barde si securi. Cand ajunse la Vantul turbat scoase
o barda, o infipse in copac, manca un colt de prescura si bau cele noua pahare
cu vin pana scapa de vantul turbat. Odata ajuns la coroana, urca pana in varf,
unde era un alt taram, al unei zane rele si slute, Ghesperita, care il puse la
munci grele, pe care le facuse cu ajutorul unei fete frumoase. Apoi fuge cu
fata aceea si ajunge pe pamant unde se cununa.
Enciu Lucia
DIVINIZAREA CERULUI
Unele aspecte ale divinizarii cerului la romani sunt scoase in evidenta de
legende mitice, altele de colinde mitice, altele de basme mitice.
Cerul sfant este
considerat de natura masculina, iar pamantul de natura feminina. Cerului Sfant
i se mai spune si Cerul Tata, iar Pamantului sfant I se mai spune si Pamantul Mama.
Cerul Tata este conceput de
mitologia populara crestina ca o metonimie a lui Dumnezeu.
Prin cultul
cerului nu trebuie sa intelegem numai respectarea lui, ci si venerarea lui ca
personalitate mitica.
Cerul nu trebuie
amenintat, asa cum se afirma ca dacii trageau sageti sau zvarleau sulite spre
nori spre a pedepsi cerul.
In credinta
populara cerul nu poate fi vazut deschizandu-se decat de oamenii care credeau
in aceasta, cinstiti si milostivi. Acestora, daca stateau la panda, in noaptea
sau ziua sfanta li se aratau semne care prevesteau evenimentul:”o dunga rosie,
un punct rosu” pe cer, o raza de soare cazand oblic pe pamant. Imediat, se
deschidea cerul, uneori cat un pervaz de fereastra, alteori cat o balta de
lumina, in care se zarea arborele cosmic.
Cei ce asistau la deschiderea
cerurilor, trebuiau sa cada in genunchi, sa-si exprime o dorinta care sa se
indeplineasca imediat.
Avarii, cautatorii de comori, hotii
si nefericitii incercau sa-si schimbe destinul. Asa se face ca minunea
deschiderii cerului s-a dovedit de cele mai multe ori a fi o pedeapsa pentru
lacomii care vor sa obtina totul fara munca.
Enciu Lucia
clasa a XI-a B