NORII

Rosturile vanturilor nu se reduc la vanturarea vazduhului, ci si la “ purtatul norilor “ in vazduh. In unele legende mitice norii sunt infatisati ca “ boii Soarelui sau fiorosii bivoli negri “ tocmiti sa care apa din marile pamantului la curtile astrale pitite in cearcanul protuberantelor solare. Ei sug apa tauri, din iezere, din fluvii adanci. Cu butiile incarcate in spinare urca podul cerului, iar cand nu-l zaresc pe Soare acasa, de greutate mai slabesc, sub forma de ploaie, apa din cele butii. Norii mai sunt considerati cand ca “ o herghelie naprasnica de cai suri care galopeaza prin vazduh”, cand “ un stol negru de pasari rapitoare “ carora le fulgera ochii si croncanesc fioros. In alte legende mitice sunt considerati niste “ butii ciudate ale vazduhului “, pe care solomonarii, cu ajutorul “ balaurilor “, le incarca cu apa, pentru a le purta pe cer si a le putea descarca apoi sub forma de ploaie pe pamant. Putem observa, dupa mersul lor, mersul dosit al solomonarilor, care poarta balaurii cu apa umbland pe ei calare. Norii mai negri si vascosi sunt lasati in seama solomonarilor de Sfantul Ilie, stapanul norilor. Norii cei mici, marunti si alburii, care sunt “ oile Domnului“, numiti si “ norii mieilor “, sunt dati in seama ingerilor de straja in cer. Pe spatele moale al norilor, seara coboara Fartatul pe pamant. In Transilvania se pomeneste ca stapan al norilor un monstru ce locuieste intr-o pestera pustie, pe care cand o deschide “ face curat pe cer “ de se pornesc norii care incotro le este rostul. Mitul razlet al lui Boreu ( Boreas ), cercetat mai de aproape, se pare ca dubleaza pe Sfantul Ilie.

Inrudit cu balaurii care sug apa din iezere, fluvii si mari pentru a o transporta in vazduh si incarca norii de ploaie, este Sorbul, “ o vietate suprafireasca care soarbe apa din mare si din rauri ca sa hraneasca norii. El soarbe cateodata asa de lacom, ca trage in gura lui si broaste, ba chiar si balauri, care apoi cad pe pamant in ploi cu broaste si in ploi cu balauri “.

Tot mirifice sunt “ ploile cu soare “ care maneaza bucatele pe camp. Satenii califica aceste ploi drept un blestem sau “ o pedeapsa a Soarelui “, pentru ca norii se bat cap in cap intre ei, scapara si bubuie de se cutremura pamantul. Scaparatul si bubuitul norilor, dupa versiunea medievala a mitologiei romane, se datoreaza “ biciului de foc “ si plesnitului acestuia, considerat uneori “ sarpele de foc “ cu care in furia lui divina, Santilie urmareste duhurile rele ascunse in nori. Dar se datoreaza si tropotului cailor si hurducaielii carutei taranesti a lui Santilie, care ca intr-o cvadriga romana fugareste spiritele rele ascunse in nori. Biciuiti si izbiti, norii se sparg si revarsa apa din ei (impreuna cu spiritele rele ) pe pamant, sub forma de ploaie, promoroaca, bruma, zapada. Norii astfel descotorositi de apa si spirite se prefac in negura, ceata, bruma. Fiecare din formele norilor astfel scuturati de apa sunt considerate in medicina magica incarcate de virtuti terapeutice sau de morburi patogene pentru oameni, animale si plante. Virtutile terapeutice pot fi declansate de magicieni, iar morburile patogene de strigoaice.

Spiritele rele cazute din nori pe pamant se refugiaza de teama traznetelor in animale, in afara de oaie, bou si porumbel, si in majoritatea plantelor, in afara de tei, brad si alun, animale si plante considerate sfinte inca inainte de era noastra si preluate si resanctificate de mitologia populara crestina.

Pentru ca fulgerele sfantului Ilie sa nu cada pe ape suri, case si chiar biserici, se respecta “ Martea din trasnet “, se bate toaca la biserica, se pun flori de sanziene in grinda casei, se asaza roti de care pe case ca niste antene antidemonice.

Statescu Loredana

Proca Alexandra-Raluca

Enciu Lucia-Elena

Clasa a XI-a B