Din punct de vedere obiectiv, animalul captiv este puternic handicapat sub raport biologic, existenta sa fiind din start periclitata. Smuls din mediul sau natural, animalul captiv este instalat intr-o ambianta noua.

Captura si captivitatea distrug brusc intregul mod de viata al animalului salbatic si-l confrunta cu o alternativa dramatica si implacabila, ori reuseste sa-si reconstruiasca din elementele oferite de om o noua ambianta si astfel sa supravietuiasca, ori moare.

1.Comportamentul alimentar

Dupa un examen medical minutios si dupa primele interventii facute in vederea iesirii din stres, delfinii nou capturati sunt pusi in legatura directa cu bazinele de antrenament, precum si cu dresorul.

Primul pas in dresaj devine evident cand delfinii iau hrana din mana omului (dat fiind faptul ca imediat dupa capturare hrana este aruncata in apa).

2.Comportamentul ludic sau adaptatea prin joc la delfinii captivi

Animalele se joaca atunci cand comportamentul lor nu este dominat de motivatii majore (E. Chenz Braun).

Varietatea manifestarilor de joc la delfini, bogatia elementelor invatate, ca si timpul relativ scurt in care ele au fost achizitionate, atesta nivelul superior al comportamentului lor.

Atat etologii cat si cei care se ocupa cu intretinerea animalelor sunt de acord ca atata timp cat un animal se joaca, el este capabil de invatare. Prin invatare se achizitioneaza o experienta necesara procurarii hranei, apararii de dusmani etc; prin joc se consolideaza experienta dobandita.

Jocul este corespunzator celor doua forme instinctive ale invatarii: atentia si activitatea de explorare. Efectele adaptive ale jocului si invatarii au fost evidentiate prin confruntarea unor experiente de achizitionare anterior capturarii cu alta nou insusita in captivitate.

Delfinii au o tendinta puternica de a inghiti obiecte straine. Aceasta tendinta, pare adeseori sa fie in legatura cu comportamentul competitiv atunci cand doua sau mai multe animale se joaca cu acelasi obiect.

De exemplu trecerea unei monede de la un animal la altul poate continua catva timp inainte ca unul din ei sa se teama ca celelalt poate sa o ia definitiv. In astfel de conditii, delfinul inghite moneda mai repede decat in cazul in care s-ar juca singur.

Un astfel de comportament competitiv se poate extinde si la stabilirea relatiei om-delfin.

3.Comportamentul sexual si afectiv

Relatiile afective reprezinta un proces implicand o evolutie naturala de experiente sociale care ofera stimulare, incepand cu stimulente initiale puerile ale interactiunii pui-mama, apoi cu jocul in grup, pe perechi ale indivizilor subadulti, sfarsind cu relatii heterosexuale implicand copulatii efective.

Se observa tendinta puiului de a copula cu mama, raspunsul mamei putand fi o acceptare pasiva sau o solicitare activa a puiului. Puiul mascul continua atunci incercarile sale de copulatie, in timp ce creste, si poate efectua ceea ce poate fi o forma de copulatie in rastimp de cateva luni.

Masculii captivi nu numai ca se angajeaza in actul de copulatie cu femelele de aceeasi specie sau de specii diferite, dar mai prezinta si fenomenul de masturbatie, in special la subadulti. Masturbatia este frecventa si la femelele de orice varsta.

Deoarece femelele initiaza si solicita in cea mai mare parte interactiunea sexuala de orice fel, specialistii afirma ca ele sunt de asemenea, active in mare parte din timp.

In perioada de imperechere masculul isi alege o singura partenera care este vazuta inotand numai cu el. Cuplul inoata separat de restul grupului semnaland intrarea in perioada de imperechere prin manifestari frecvente a ceea ce pare a fi "harjoneala sexuala".

Nasteri viabile in captivitate sunt foarte rare. In cazul unei astfel de nasteri cercetatorii din domeniu afirma ca pentru ca puiul nascut in captivitate sa supravietuiasca este necesar ca mama sa fie ajutata la nastere si dupa aceea de alti delfini adulti, sau respectivul bazin sa fie captusit cu material poros si moale, care sa atenueze duritatea loviturilor.

Desi perioada de supraveghere intensiva, implicand contactul corporal se masoara cu saptamanile, legatura sociala dintre mama si pui se masoara cu anii.

Masculii de obicei nu participa la cresterea puilor, rolul lor este, in aparenta, de aparare a grupului si teritoriului respectiv.

4.Comportamentul agresiv

Comportamentul agresiv al delfinilor a fost semnalat in mediul natural (dovada fiind muscaturile si zgarieturile prezente pe corp). Si studiat in captivitate, el manifestandu-se atat intra cat si interspecific.

Agresiunea intraspecifica apare cand unul din masculii adulti incearca cuplarea cu una din femelele adulte.

Exista acte de agresivitate care aveau ca motivatie hrana; in multe cazuri delfinii cu apetit puternic au fost inlaturati din competitia nutritiva de catre liderii grupului.

In cadrul acestor relatii interindividuale nu s-au intalnit cazuri de agresivitate produse de teritorialitate. Motivatia este clara, intr-un bazin inchis, deci intr-un habitat artificial restrans, liderul grupului isi spune cuvantul, atat pentru indivizii existenti cat si pentru noii veniti.

In agresivitatea interspecifica conflictele si manifestarile agresive au de aceasta data drept motivatie teritoriul. In acest caz s-au semnalat mai rar acte agresive avand ca motivatie sexul.

5.Comportamentul epimelectic (de cooperare)

Comportamentul epimeletic reprezinta forma complexa de comportament ce consta in acordarea de atentie sau asistenta de catre unul sau mai multe animale unui semen aflat in pericol. Comportamentul epimelectic include doua forme distincte:

1.Asistenta materna (comportamentul este orientat de la femela mama spre pui);

2.Asistenta intre indivizi (comportamentul este orientat spre alti indivizi, de obicei adulti, apartinand aceleiasi specii).

Ambele forme se caracterizeaza prin existenta a trei comportamente majore care se manifesta atat in habitatul natural, cat si-n conditii de captivitate, si anume:

a.Ramanerea in apropiere - animalul se apropie sau ramane in zona in care alt animal (partenerul sau) se confrunta cu un pericol real, situatie in care in mod normal la alte animale se declanseaza reactia de alarma sau fuga.

b.Paroxism instinctiv - animalul se apropie de partenerul ranit, manifestand o evidenta stare de superexcitabilitate (inot energic in jurul acestuia, eforturi de a-l indeparta de focarul primejdiei chiar cu riscul propriei vieti).

c.Acordarea de ajutor direct - cand unul sau mai multe animale sprijina pe cel ranit, ridicandu-l si mentinandu-l la suprafata apei.