Era odatã un print si printul acela vroia sã se însoare cu o printesã, dar cu o printesã adevãratã. Si a cutreierat toatã lumea ca sã gãseascã una pe placul lui si tot n-a gãsit. Printese erau destule, dar el nu putea sã stie dacã erau cu adevãrat printese, fiindcã tuturora le lipsea câte ceva. Si printul s-a întors iar acasã, si era necãjit, pentru cã tare ar fi vrut sã gãseascã o printesã adevãratã.

Într-o searã, tocmai se stârnise o furtunã cumplitã, tuna si fulgera si ploua cu gãleata; era o vreme îngrozitoare. Deodatã s-a auzit cum bate cineva la poarta orasului si regele, tatãl printului, s-a dus sã deschidã.

La poartã era o printesã. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii si a vremii rele! Apa îi curgea siroaie din pãr si din haine, îi intra în pantofi pe la vârfuri si-i tâsnea înapoi pe la cãlcâie. Dar zicea cã-i o printesã adevãratã.

• Bine, las' cã vedem noi îndatã! A